de-aia

imi place la lucru … e frumos, cateodata (habar n-am cum se mai scrie si asta!) e chiar nostim si nu-mi mai vine sa ma ridic de pe scaun si sa ma duc acasa … da’ uneori mi se face asa o lehamite … ca-mi vine sa-i dau dracu’ pe toti si sa-mi iau bagajele … printre chestiile mele tin inca de cateva luni un formular de demisie … deocamdata e gol! da’ si cand m-oi supara ….

o sa-mi iau un carnetel sa notez toate chestiile care-mi trec prin minte … asa aiurea … prin autobuz, pe strada … despre oamenii ce trec pe langa mine, chestii …

cand vin seara de la lucru … mi-e cam teama asa sa nu adorm in autobuz… toti oamenii aia deprimati, cu fete triste … adormiti cred … cam asa ajung si eu … ma indrept usor, usor intr-acolo … imi place sa stau cu capul lipit de geam … adevarul e ca ma cam hurducane … da’ oricum … imi place sa ma uit la ei …

ma simt asa singura … orasul asta mizerabil… nu stiu … nu prea mai am incredere in mine … revin la faza cu trezitu’ din somn la miezul noptii speriata mai stiu eu de ce … si chiar n-am pe cine sa sun si sa stiu ca n-o sa se supere … chestii de-astea …

stau si ma gandesc la toate chestiile care s-au petrecut in ultimii ani … unele nici nu par reale, de parca nici nu le-as fi trait eu … de parca mintea mea ar vrea sa le blocheze … ca daca incerc sa analizez … simt cum ma prabusesc, ma apuca disperarea … urlu pe dinauntru …

o tipa de la mine de la lucru … imi spune “copilashu” … si mi-a zis zilele trecute ca sunt mult prea serioasa pentru varsta mea … ca n-a mai vazut pe nimeni atat de serios ….
cu timpul inveti …

mi-e asa dor de oamenii care la un moment dat au fost langa mine si acuma nu mai sunt … si nici n-o sa mai fie vreodata …
ma gandeam mai devreme la tanti femeia de servici … nici ea nu mai e … era asa draguta … si mereu zambea … era genul ala de om care zambeste cu ochi tristi …

poate le e mai bine acolo unde au ajuns … daca e ceva …

am trecut azi pe langa biserica aia din Razoare … bateau clopotele … n-au decat sa bata … nu mai cred …