ploua

bah in puii mei ca doare al naibii ...
e ca atunci cand ai o jucarie care iti place la nebunie numai ca dintr-un motiv sau altul o pierzi
si dupa ceva vreme o revezi la altcineva ... si-atunci stii (sau ar trebui sa stii) ca s-a terminat ... ca nu mai ai nici o sansa ... gata! fin
da' deh! eu nu ma invat minte niciodata!
credeam ca o sa fie super ushor ... te prefaci ca nu iti pasa ... fatza rece, nu schitezi nici un gest de neliniste ...
cu toate ca simti cum mori pe dinauntru ... cate un picushor cu fiecare privire, cu fiecare sarut ...
imi doream doar sa se termine ... sa plecam naibii acasa ... de fapt cred ca ar fi fost mai mishto daca ma faceam mica, mica ... nevazuta ...
sa stau asa ghemuita intr-un colt ... sa nu ma vada nimeni ... sa nu stie nimeni ca imi pasa! ca ma doare si ca inca mai am un pic de suflet ... da' nu pentru mult timp ... da' chiar va rog! calcati pe el ...
hm! a fost chiar aiurea ... m-am simtit aiurea ... atat de neinsemnata ...
si tot nu inteleg de ce imi pasa!!! ce naiba se intampla ... si ea avea figura aia de tampa ... se uita din cand in cand la mine intrebatoare ...